Vremea în data de 13 octombrie devine tot mai rece.

Astăzi valorile termice se vor situa sub normele caracteristice perioadei mai ales în nord-estul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări şi ploi la munte, în cea mai mare parte a Moldovei, dar local și în Transilvania. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 13 şi 21 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul țării. În primele ore ale zilei, în zonele joase de relief, e foarte probabil să avem parte de condiții de ceaţă.

În București vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, iar temperatura maximă va fi de 19, cel mult 21 de grade.

La munte cerul va avea înnorări şi va ploua în Carpaţii Meridionali şi Orientali, iar la altitudini foarte mari vor fi posibile precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare. Vântul va sufla moderat, iar valorile termice vor scădea uşor faţă de ieri și vom avea 9 grade la Sinaia, 10 la Semenic și Păltiniș, 11 la Predeal, iar maxima de 14 grade va fi la Stâna de Vale. 

Articolul precedentSenatul a aprobat modificările prin care grila de impozitare pentru clădiri a fost majorată
Articolul următorGazele naturale s-au scumpit peste 70 la sută în ultimul an, iar energia electrică cu aproape 25 de sută – Date oficiale INS