Începând de duminică, în fața Școlii Nr. 1 din Gherla au început să se adune părinții și bunicii. Ei vor cu tot dinadinsul un loc în clasa Step by step pentru copiii și nepoții lor.

Aceștia vor avea parte de supraveghere de specialitate inclusiv la făcutul temelor, până după-amiază, scrie GherlaInfo.ro.

Clasa Step by step are 25 de locuri. La fel ca în anii trecuți, la depășirea efectivului s-a suplimentat numărul de locuri, astfel încât nimeni să nu rămână pe dinafară. Cu toate acestea, părinții vor să fie siguri că nu ratează această ofertă de pregătire mai specială pentru cei mici și preferă să stea „la coadă”.

Primul părinte a sosit la datorie când abia se făcuse ziuă, pe la ora 7. În scurt timp s-a deschis o listă de ordine pentru următorii sosiți.

Un alt părinte, sosit la ora 8, a primit numărul de ordine 15. Până la ora 14 erau înscrise deja 29 de persoane pe listă, iar la ora 19 erau 30 de persoane.

Echipați bine pentru frig, cu toții au petrecut o noapte albă în părculețul din fața școlii. Și-au adus ceai cald și cafea în termos, câte ceva de mâncare. Unii dintre ei au tras un pui mic de somn, în mașinile parcate în imediata apropiere. Iar cei care au avut posibilitatea, au fost înlocuiți de rude și vor face cu schimbul, timp de câteva ore, astfel încât până dimineață să nu-și piardă rândul.

Anul trecut s-au înscris pentru aceeași clasă 31 de copii, unul dintre ei a fost ulterior retras și s-a constituit o clasă de 30 de copii.

Articolul precedentFOTO | Razie a oamenilor legii la Săcuieu
Articolul următorCFR Cluj, o nouă victorie cu Sepsi. Vezi clasamentul înainte de play-off