Tragedie în Floreşti, judeţul Cluj, unde un tânăr din Maramureş a fost găsit mort în apartament.

„La data de 22 august, în jurul orei 14.50, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că, într-un imobil situat în localitatea Florești a fost găsită o persoană decedată.

La fata locului echipa de cercetare a identificat cadavrul unui tânăr în vârstă de 26 de ani, din județul Maramureș, transportat ulterior la Institutul de Medicină Legală Cluj, în vederea efectuării unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a transmis IPJ Cluj.

Oamenii legii încearcă acum să afle cum s-a întâmplat tragedia.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentPeste 300 de artiști din țară și străinătate, în curând la WonderPuck 6
Articolul următorZilele Culturale Maghiare din Cluj au ajuns la final: peste 200 de mii de oameni au participat