În această dimineață, 7 septembrie, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Cluj, în colaborare cu cei din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, efectuează 6 percheziții domiciliare, în 4 județe, respectiv Cluj, Alba, Sibiu și Ilfov.
Activitățile vizează un dosar de cercetare penală, înregistrat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, privind sustragerea unei cantități de cupru, în valoare de aproximativ 200.000 de euro, faptă săvârșită în luna august 2022.
Totodată, în cazul a 4 persoane, vor fi puse în aplicare 4 mandate de aducere, în vederea continuării cercetărilor și administrării probatoriului.
Acțiunile beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale, precum și de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj și al polițiștilor din cadrul inspectoratelor de poliție județene Alba și Ilfov.
Sursa: Realitatea de Cluj