Medicii de familie sunt nemulțumiți și spun că nu pot emite rețete. Din această cauză trebuie să stea peste program deși pentru un consult aceștia primesc 4,5 lei. Nemulțumiți, cred că o posibilă grevă generală ar paraliza întreg sistemul de sănătate, însă nu ar rezolva nimic.
Casa Națională de Asigurări de Sănătate anunța săptămâna trecută că Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) este indisponibilă din cauza unor probleme tehnice. „Până la remedierea problemelor tehnice apărute, serviciile medicale, medicamentele și dispozitivele medicale se acordă/se eliberează în regim off-line”, era recomandarea pentru medicii de familie. Astăzi (n.r. marți) problemele au apărut din nou și un alt anunț îi avertiza pe medici că sistemul este indisponibil până la ora 24.
Medicul Iustian Zegreanu spune că problemele legate de sistemul informatic sunt la ordinea zilei. „Au fost zile când nu am putut să lucrez deloc. Dacă dăm rețete offline, o să vină Curtea de Conturi să ne tragă la răspundere fără să înțeleagă că aceasta este o acțiune umanitară”, a explicat Zegreanu. Aceeași problemă o întâmpină și Emoke Toth, care spune că obligația medicului este să încarce rețeta în 72 de ore. „Rămân peste program pentru a încărca rețetele. Ne prelungim programul”, a explicat Emoke Toth. „Ideea este că pe noi ne plătește cu 4,5 lei pentru o consultație. Ar trebui să ieșim să blocăm sistemul. Pacienții vin prima dată la noi, iar noi dacă i-am trimite direct la specialist am aglomera cabinetele specialiștilor”, a explicat Zegreanu, care a precizat că „sistemul nu e bine gândit”.
Haos la sfârșitul anului
Medicul semnalează însă o altă problemă. Cardurile de sănătate expiră la sfârșitul anului 2018, ceea ce înseamnă că vor fi schimbate. „Nu știu ce se va întâmpla atunci. Oricum toate cardurile noi dau eroare. Ce se va întâmpla când va trebui să le reînnoim pe cele vechi? Va fi haos. O nebunie. Noi ne-am face datoria, dar sistemul nu merge”, a spus Zegreanu.
Cum pierde statul român bani
Decontează de două ori aceleași servicii este răspunsul medicului de familie. Pacienții consultă specialistul, dar consultul nu este vizibil în sistem. Uneori atât specialistul cât și medicul de familie dau aceeași rețetă. Practic, statul decontează dublu. Pe de altă parte, medicii specialiști consultă pacienții și îi trimit la medicul de familie pentru rețetă. „Eu fac munca specialistului. Pacienții vin la noi, iar noi trebuie să le dăm rețetele. Un medic de familie primește 1,5 lei pentru o rețetă”, a explicat medicul de familie.
Greva generală nu ar rezolva nimic
Iustinian Zegreanu consideră că medicii de familie nu sunt uniți și că posibilitatea unei greve este infimă. „Sistemul e la pământ”, spune medicul, care s-ar alătura unui posibil protest. Pe de altă parte, medicul Emoke Toth spune că o grevă generală nu ar rezolva nimic, ci dimpotrivă i-ar îndepărta pe pacienți. Liderul Sanitas Cluj, Ștefan Roman, a precizat că medicii de famillie sunt nemulțumiți pe bună dreptate și că pacienții așteaptă cu orele pentru rețete.