Poliţiştii de imigrări din Cluj au depistat doi cetăţeni străini, din Nepal, care desfăşurau activităţi lucrative fără forme legale.

Pe numele acestora au fost emise decizii de returnare şi instituită interdicţia de a mai intra în România pentru o perioadă de 6 luni.

Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări – Serviciul pentru Imigrări al județului Cluj au desfăşurat, la data de 16 martie, o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii muncii ilegale a cetățenilor străini, pe raza de competenţă.

În cadrul activităţilor întreprinse, au fost depistați la muncă ilegală, 2 bărbaţi, cu vârste de 22, respectiv 24  de ani, din Nepal, care desfășurau activităţi lucrative fără aviz de muncă la o societate comercială cu obiect de activitate produse de panificație.

Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au revocat dreptul de ședere al cetățenilor străini  și au emis decizii de returnare, prin care au obligativitatea de a părăsi țara noastră, în termen de 15 zile. De asemenea, la ieșirea din țară va fi instituită măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 6 luni, în conformitate cu prevederile OUG 194/2002 privind regimul juridic al străinilor, republicată.

Totodată, la finalizarea verificărilor, faţă de reprezentanţii firmei vor fi dispuse măsurile legale, conform prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.

Acțiunea poliţiştilor de imigrări a beneficiat de sprijinul inspectorilor teritoriali de muncă și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentBilanț coronavirus 17 martie: 6.186 de cazuri noi și 89 de decese
Articolul următorPeste 200 de noi echipamente medicale ultramoderne vor intra în dotarea Spitalului de Copii Cluj