Primăria municipiului Cluj-Napoca a demarat programul de distribuire a cererilor pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinţei, precum și cel de preluare a acestora începând cu data de 15 octombrie 2018.
Ajutorul de încalzire se acordă persoanelor cu domiciliul sau reședința valabilă în Cluj-Napoca în perioada sezonului rece (noiembrie 2018 – martie 2019), pe baza cererii şi declaraţiei pe propria răspundere, însoțită de actele necesare.
Pot beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei cu gaze naturale, energie termică, energie electrică sau combustibili solizi, persoanele singure, familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună, dacă veniturile cumulate ale persoanei, familiei sau persoanelor care se gospodăresc împreună la aceaşi adresă, se situează sub:
– 1082 lei pentru persoanele singure, beneficiare de încălzire de la RAT;
– 786 lei/pers. familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună, beneficiare de încălzire de la RAT ;
– 615 lei/pers. pentru persoanele singure, familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună și folosesc pentru încălzirea locuinței gaze naturale, energie electrică sau combustibili solizi;
La stabilirea venitului net mediu lunar pe membru de familie şi, după caz, al persoanei singure, se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară depunerii cererii.
Formularele pot fi ridicate de la:
- Centrul de informare pentru cetățeni, – str. Moților nr. 1-3,
- Direcția de Asistență Socială și Medicală, – str. Venus fn. (între nr. 20 – 22), respectiv
- sediul RAT Cluj-Napoca,
precum și de la primăriile de cartier:
- Mănăștur – str. I. Meșter nr. 10;
- Mărăști – str. Fabricii nr. 4;
- Iris – Liebcknecht nr. 7-8;
- Someșeni – str. T. Vuia nr. 41;
- Grigorescu – str. Al. Vlahuță nr. 47-48;
- Zorilor – str. Pasteur nr. 60;
- Gheorgheni – Aleea Băișoara nr. 4A.
Depunerea cererilor se face după următorul program:
Centrul de Informare pt. Cetățeni | Primăriile de cartier | Piata Unirii nr. 1, cam 15, ghișeul 2 | Direcția de Asistență Socială și Medicală |
luni – miercuri
08.30 – 16.00 |
luni – miercuri
08.00 – 16.00 |
Zilnic intre orele
08.30 – 16.30 |
luni – miercuri
08.00 – 15.30 |
joi 08.30 – 18.30 | joi 08.00 – 17.30 | joi 08.00 – 17.00 | |
vineri 08.30 – 16.00 | vineri 08.00 – 14.30 | vineri 08.00 – 14.00 |
Solicitanții de ajutor de încalzire pentru energie termică sunt rugați să depună cererile la administratorul imobilului care le va centraliza și le va depune însoțite de un borderou centralizator.
Stabilirea dreptului de acordare se face o singură dată, pe întreaga perioadă a sezonului rece, începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective, iar pentru cei care au depus documentele după data de 20 a lunii curente, începând cu luna următoare.
În concret, pentru cererile înregistrate până în data de 20 noiembrie 2018, după verificare și procesare, dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței se stabilește începând cu luna noiembrie.
Pentru cererile înregistrate din data de 21 noiembrie până în data de 20 decembrie 2018, după verificare și procesare, dreptul la ajutor pentru încălzirea locuinței se stabilește începând cu luna decembrie.
Orice modificare, privind numărul de membri sau venitul realizat, se comunică printr-o nouă cerere-declarație pe proprie răspundere pentru modificarea cererii de acordare, care va avea atașate actele care justifică solicitarea de modificare.
Informațiile privind criteriile de eligibilitate, actele necesare, plafoanele maxime de venit și cuantumul ajutorului, termene și proceduri împreună cu lista bunurilor, a căror deținere conduce la neacordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, se găsesc pe paginile de internet:
- primariaclujnapoca.ro – Primăria Cluj-Napoca și
- dasmclujnapoca.ro – Direcția de Asistență Socială și Medicală,
sau pot fi solicitate de la adresa de e-mail: