Poliţiştii Secţiei 5 Poliţie Rurală Dej au desfăşurat o acţiune de  prevenire a accidentelor rutiere, dar şi de impunere a unui climat de disciplină rutieră în rândul participanţilor la trafic.

Acţiunea a fost desfăşurată pe D.N. 17, pe raza localităţii Cuzdrioara şi pe D.N. 1C, pe raza localităţilor Câţcău şi Căşeiu.

Cu ocazia activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 74 de persoane şi au fost verificate 65 de autovehicule.

Abaterile de la legislaţia în vigoare au impus aplicarea a 40 de sancţiuni contravenţionale, 35 dintre acestea pentru încălcări ale prevederilor O.U.G. 195/2002, iar 5 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61/1991 republicată.

Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă determinată, 2 permise de conducere, 1 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice şi 1 pentru depăşire neregulamentară, iar un conducător de atelaj hipo a fost sancţionat pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Articolul precedentZiua Poliţiei Române marcată în judeţul Cluj prin numeroase evenimente
Articolul următorFOTO | Amplă acţiune a poliţiştilor la Cluj: au fost legitimate 70 de persoane şi au fost verificate 50 de autovehicule