Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Marius Mînzat, l-a primit astăzi la sediul instituției pe Oleksandr Bankov, ambasadorul Ucrainei în României.

Potrivit Consiliului Județean, scopul vizitei a fost acela de inițiere a unor noi relaţii şi parteneriate bilaterale în domeniile economic şi investiţional, precum şi în cel cultural sau al turismului.

,,Întâlnirea a fost una extrem de benefică și a marcat un pas înainte în încercarea de identificare a domeniilor în care se pot realiza cu prioritate colaborări economice precum și  schimburi de informații și expertiză. Pot afirma, cu toată convingerea, că atuurile noastre au fost convingătoare și că acestea vor sta la baza stabilirii unor relații aprofundate de colaborare cu regiunile interesate din Ucraina.”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Marius Mînzat.

Reprezentanţii celor două părţi au stabilit modalităţile viitoare de schimb de informaţii şi au decis să analizeze împreună ideea derulării unor proiecte de interes comun, în special în domeniul turismului şi al culturii, dar nu numai.

 

Articolul precedentTIFF 2018. Foxtrot, la Gala de deschidere
Articolul următorOmagiu Doinei Cornea la TIFF 2018. 3000 de spectatori la Gala de deschidere