Banca Națională a Romîâniei va decide azi, cel mai probabil, majorarea dobânzii de politică monetară, indicatorul care influențează toate dobânzile practicate de băncile comerciale. În ultima şedinţă din anul trecut, dobânda cheie a fost majorată cu 0,25%, iar după ședința de azi e de așteptat ca majorarea să fie chiar mai mare. 

 

BNR a decis majorarea dobânzii cheie atât în octombrie, de la 1,25% pe an la 1,5% pe an, cât şi în noiembrie, de la 1,5% pe an la 1,75% pe an, iar evoluția inflației și a indicelui prețurior de consum fac necesară o nouă ajustare în creștere.

Pe de altă parte, ratele pentru creditele acordate de băncile din România s-au scumpit deja, de la începutul anului. Indicele de referință pentru creditele consumatorilor, în baza căruia se calculează dobânzile la creditele contractate din primăvara lui 2019, a crescut de la 1,08% la 1,17%.

 

Această valoare va fi folosită pentru creditele acordate în primul trimestru al anului.

Robor, indicele în funcție de care se calculează creditele acordate înainte de 2019, a avut o evoluție mult mai nefavorabilă. Acesta a ajuns la 3,05%, cu mai mult de 50% peste valoarea pe care o avea în urmă cu un an.

Articolul precedentVirgil Popescu deschide noul sezon la „Legile Puterii”. Luni, la 20:50, cu Alexandra Păcuraru
Articolul următorBilanț coronavirus 10 ianuarie: 4.104 cazuri noi și 16 decese