Un copil, în vârstă de 15 ani, din localitatea Sînmihaiu de Câmpie, este cercetat de polițiști după ce ar fi omorât fără drept un câine, pe raza comunei Lechința.

La data de 11 iunie, ca urmare a unor imagini apărute în mass media, privind faptul că, o persoană necunoscută ar fi omorât un câine, în timp ce se afla pe un teren extravilan de pe raza comunei Lechința, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Beclean s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție, fără drept, prevăzută și pedepsită de Legea 205/2004 – privind protecția animalelor.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au identificat un tânăr, de 15 ani, din Sînmihaiu de Câmpie, bănuit de comiterea faptei.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere a animalelor cu intenție, fără drept, prevăzută de Legea 205/2004 – privind protecția animalelor, pentru documentarea întregii activități infracționale.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud.

Articolul precedentUn jurnalist din Cluj, obligat să plătească daune morale de 200.000 de lei
Articolul următorSărbătoare a comunităţii armeneşti din Gherla