Acum 100 de ani, în inima Ardealului, idealul întregirii naţionale a românilor se concretiza. Mai mult, modernele precepte ale acelor vremuri, de drepturi și libertăți umane și cetățenești pentru toți oameni, indiferent de etnie, religie sau sex, desăvârșeau renăscutul stat al României.

Anul acesta, vom fi fost constatat că un veac a trecut peste noi toți, iar conviețuirea pașnică și prosperă ne-a făcut să uităm cât de repede trece timpul.

Tocmai pentru că sărbătorim în 2018 un veac de unitate, nu doar teritorială, dar și umană, parcă mai mult ca oricând va fi nevoie de un mod memorabil de a marca evenimentul. Iar Clujul ocupă un loc parcă predestinat. Aflat la 100 de kilometri de Alba Iulia, capitala emoțională a Marii Uniri, fiecare kilometru parcurs va fi cât un an de țară unită. Și ca să nu pierdem festivitățile din Alba-Iulia, vom parcurge cei 100 km pedalănd!

Astfel, C.S. Interteam, vă invită să luați parte la acest eveniment sportiv de masă, prin care dorim să organizăm un marș de biciclete de la Cluj-Napoca la Alba Iulia, astfel promovănd totodată deplasarea pe bicicletă ca o alternativă sănătoasă și ecologică de transport.

Evenimentul va avea loc în data de: 30 Noiembrie, cu pornirea din p-ța Unirii la ora: 08:00. Traseul evenimentului: Cluj-Napoca – Turda – Aiud – Teius – Cetatea Alba Carolina la ora 14. Pe traseu vom avea patru puncte de alimentare tot la 20 km.

Participarea la eveniment este gratuită, înscrierile/informații pe situl: www.clujulpedaleaza.ro. Întoarcerea se va face cu trenul de la ora 16:08, vom avea două vagoane.

Articolul precedent,,Talentul nu cunoaște limite!” – un spectacol organizat de UBB cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități
Articolul următorAccident | O şoferiţă a fost rănită după ce s-a răsturnat cu maşina (FOTO)