Florin Piersic a primit din partea Senatului UNITER premiul pentru întreaga carieră în cadrul spectacolului de gală al Galei UNITER care a avut loc, luni seară, 13.05.2019, la Teatrul Naţional Cluj-Napoca.
Actorul a ținut să menționeze că apreciază faptul că a luat această distincție la vârsta de 83 de ani pentru că dacă îl primea după ce pleca în stele, nu mai avea nici un fel de valoare.
„Trebuie să vă spun că pe această scenă am debutat eu cu o singură replică – ‘Să facem grevă’. Astăzi e replica care se potriveşte cel mai bine, vă spun eu”, a mai precizat Florin Piersic.
Premiul pentru cea mai bună regie a fost câştigat de Gabor Tompa pentru regia spectacolului „Neguţătorul din Veneţia” de William Shakespeare, producţie a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj.
Gala Premiilor UNITER 2019 s-a desfășurat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, luni, 13 mai 2019. În cadrul evenimentului au fost premiate cele mai bune spectacole ale anului trecut, dar şi marii actori ai teatrului românesc.