Începutul slab de campionat, cu dou victorii și două înfrângeri, i-a determinat pe oficialii echipei Universitatea Cluj să continue campania de transferuri, cel mai recent fotbalist semnat fiind fostul internațional, Laszlo Sepsi.

Fostul jucător al celor de la Benfica Lisabona, Racing Santander sau Poli Timișoara, Laszlo Sepsi, este cel de-al 11-lea jucător care semnează cu Universitatea Cluj în această vară.

Născut la Luduș, pe 7 iunie 1987, Sepsi a debutat în fotbalul mare la Gaz Metan Mediaș, iar apoi a făcut pasul la Rennes, în Franța, ochit de Ladislau Bölöni. Avea doar 18 ani. Ioan Ovidiu Sabău l-a “repatriat” la Gloria Bistrița, iar de acolo Sepsi a făcut din nou pasul în fotbalul din Occident, jucând pentru Benfica Lisabona și Racing Santander. A revenit în România, la Poli Timișoara, iar apoi a mai bifat meciuri pentru ASA Târgu Mureș și CFR 1907. În ultimele două sezoane a jucat în 47 de partide pentru una dintre echipele de tradiție ale Germaniei, 1.FC Nürnberg. Pentru echipa națională a bifat 4 prezențe.

Articolul precedentUSAMV Cluj-Napoca, cu produse la o expoziție de Bio Artă din oraș
Articolul următorMuzeul Național de Istorie a Transilvaniei anunță un început de toamnă plin de evenimente și expoziții