Două autospeciale cu modul de descarcerare și două echipaje SMURD au fost alertate, în jurul orei 15.00, ca urmare a unui accident rutier, produs pe strada Avram Iancu din localitatea Florești.

Pompierii sosiți la locul accidentului au găsit patru autovehicule avariate, dintre care unul avea portiera blocată, iar șoferul nu putea să iasă din vehicul.

Pompierii au acționat pentru a debloca portiera respectivă și pentru a evacua bărbatul, folosind echipamentele din dotare, astfel încât să nu-i agraveze leziunile suferite. Bărbatul a fost preluat de echipajul SMURD pentru a fi transportat la spital în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Acesta era conștient și cooperant.

Doi adulti și doi copii au fost consultați de al doilea echipaj SMURD, fiind ulterior transportați la spital pentru investigații de specialitate. Aceștia prezentau afecțiuni ușoare.

Conducătorul unui autoturism a ieşit de pe strada Dumitru Tăuţan cu intenţia de a vira dreapta pe DN1, nu a acordat prioritate unui ansamblu de vehicule care se deplasa din direcţia Gilău înspre Cluj-Napoca, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul a fost proiectat într-un alt autoturism care se deplasa din direcţia Cluj-Napoca înspre Gilău„, a transmis IP Cluj.

Imagine

Articolul precedentOficial: În România elevii vor avea transport gratuit
Articolul următorAproximativ 350 de poliţişti vor acţiona în judeţul Cluj în minivacanţa de 1 Iunie