FOTO | Accident grav în Cluj! O ambulanţă s-a răsturnat

WhatsApp Image 2019-10-19 at 08.30.29
Acident grav, azi-noapte, în Piața Avram Iancu, din municipiul Cluj-Napoca.
O ambulanță care transporta la spital un pacient s-a răsturnat după ce s-a izbit de o altă mașină.Pacientul din ambulanță, dar și doi oameni aflați în autoturismul implicat în accident au rămas încarcerați. În total, şase oameni au fost răniţi. Dintre aceştia, o tânără de 19 ani care se afla în taxi a fost grav rănită.În urma impactului, ambulanța s-a răsturnat pe o parte.Pompierii chemați să intervină au reușit să scoată victimele din cele două mașini avariate. Însă de asistență medicală au mai avut nevoie încă trei persoane. Toate victimele au fost consultate și apoi au fost transportate la spital conștiente și cooperante.În total, două echipaje de pompieri și cinci de la SMURD și de la Serviciu Județean de Ambulanță au participat la intervenție."
Conducătorul auto al unei ambulanțe, un bărbat in vârstă de 43 de ani din municipiul Dej, a pătruns in intersecție pe culoarea roșie a semaforului, având in funcțiune semnalele acustice și luminoase. A fost lovit de un taxi care circula regulamentar pe culoarea verde si care era condus de un bărbat de 37 de ani din Cluj-Napoca
", a transmis IPJ Cluj.




Citește și:
- 10:54 - Prognoza meteo pentru următoarele zile. Cum va fi vreme după Paști
- 10:51 - Premierul Ilie Bolojan, mesaj după alegerile din Ungaria: Felicitări și apel la consolidare a parteneriatului strategic
- 09:28 - Trump, atac fără precedent la adresa Papei Leon
- 09:21 - Ana Maria Păcuraru, analiza momentului despre alegerile din Ungaria: „Ungaria lui Orban a reamintit că diversitatea politică este parte din realitatea sa constituțională”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











