Consiliul Județean Cluj a anunțat că va semna în perioada imediat următoare, contractul de achiziție publică ce are ca obiect ,,Lucrări de stabilizare a versantului Nordic al dealului HOIA pentru implementarea unui proiect legat de parcul industrial Tetarom 1.
,,Va urma darea în folosință a imobilelor și facilităților create prin intermediul proiectului, efectul fiind unul pozitiv, de stimulare a dezvoltării economice”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.
Semnarea contractului vine după ce Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de către KRANZ EUROCENTER SRL. În acest context, lucrările vor fi realizate de către Hidroconstrucția SA, câștigătoarea licitației.
Valoarea totală a lucrărilor ce vor fi realizate de către societatea câștigătoare în vederea stabilizării versantului nordic al Dealului Hoia este de 26.853.412 de lei fără TVA, aceasta constituind oferta cu prețul cel mai scăzut dintre cele zece depuse în cadrul licitației publice. Oferta declarată câștigătoare este, astfel, considerabil mai redusă comparativ cu valoarea estimată inițial de 35.872.233 de lei. Vor fi, astfel, executate în baza contractului, lucrări ce vor consta în principal în realizarea unui zid de sprijin pe trei rânduri din piloți forați din beton armat și a unui dren de mare adâncime.
Anterior, în prima etapă a stabilizării alunecărilor de teren, în conformitate cu soluțiile tehnice propuse de proiectant, s-au efectuat lucrări de taluzare a versantului, șanțuri drenate și rigole pentru a capta apa și a o conduce la debușee sigure.
„Obiectivul general al proiectului de extindere a Parcului Industrial Tetarom I, proiect a cărui cofinanțare nerambursabilă a fost asigurată în proporție de 50% prin Fondul European de Dezvoltare Regională, îl constituie creșterea calității vieții și crearea de noi locuri de muncă prin dezvoltarea structurilor de sprijinire a afacerilor în zona metropolitană Cluj-Napoca. Astfel, prin dezvoltarea şi extinderea Tetarom I, Consiliul Judeţean îşi propune să vină atât în sprijinul dezvoltării activităţii economice a IMM-urilor autohtone, cât şi cu potenţial de atragere de investiţii străine, care să folosească resursa materială şi umană din regiune. În prezent, Parcul Industrial TETAROM I se întinde pe o suprafaţă de 320.000 de mp și are un grad de ocupare de 100%, deservind 75 de clienți. Valoarea totală a investițiilor deja atrase în Parcul Industrial Tetarom I este de peste 60 de milioane de euro iar numărul locurilor de muncă create aici este de 2.500”, mai spun reprezentanții Consiliului Județean.