Naştere surpriză la Cluj! O femeie a născut în drum spre spital (FOTO)

Naştere surpriză la Cluj! O femeie a născut în drum spre spital (FOTO)
Echipajul SMURD de la Garda de Intervenție Gilău a avut parte de o misiune memorabilă
Echipajul SMURD de la Garda de Intervenție Gilău a avut parte de o misiune memorabilă în localitatea Măguri Răcătău. În jurul orei 16:00, colegii noștri au fost solicitați să transporte la spital o femeie însărcinată în 40 de săptămâni, care resimțea deja contracții. Paramedicii și-au dat seama că o naștere este iminentă, așa că au tras pe dreapta și au asistat-o pe mămică.
În cele din urmă, aceasta a născut în ambulanță o fetiță perfect sănătoasă, de două kilograme și jumătate. Bucuroasă, mama a spus și cum o va chema pe micuță: Maria Georgiana. Ulterior, cele două au fost preluate de o altă ambulanță SMURD, ajungând în siguranță la spital.
„Am avut un echipaj minunat și ne-am coordonat foarte bine. E cel mai natural și frumos lucru care se poate întâmpla. O naștere înseamnă cercul vieții. A fost de-a dreptul special”, a mărturisit comandantul de echipaj, plutonierul adjutant Deak Francisc Claudiu. De-a lungul carierei, paramedicul a mai asistat la trei nașteri în condiții similare.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 17:23 - Scandal diplomatic: Germania îl face ipocrit pe JD Vance după acuzațiile privind alegerile din Ungaria
- 16:44 - Turcia îl omagiază pe Mircea Lucescu: moment de reculegere la toate meciurile
- 16:22 - Interviu EXCLUSIV Ana Maria Păcuraru - Sara Qudah (CPJ): România intră în tiparul global al cenzurii administrative
- 15:43 - Papa Leon salută armistițiul din Iran: „Un semn de speranță”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











