O femeie de 90 de ani din Alba a murit într-un incendiu! Pompierii din Turda nu au mai reuşit să o salveze (FOTO)

O femeie de 90 de ani din Alba a murit într-un incendiu! Pompierii din Turda nu au mai reuşit să o salveze (FOTO)
Cauza probabilă a acestui incendiu a fost amplasarea lemnelor de foc pe soba de încălzire
Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în această noapte pentru a stinge flăcările care au cuprins o casă de locuit din localitatea Runc, comuna Ocoliș, județul Alba.
Două autospeciale pentru stingerea incendiilor au fost alertate în jurul orei 00.40, iar în momentul sosirii la locul incendiului, pompierii au găsit casa construită pe structură de lemn, cu o suprafață de aproximativ 60mp, cuprinsă în totalitate de flăcări, iar acoperișul era prăbușit în totalitate.
De asemenea, în apropierea locuinței se afla, întins pe sol, corpul unei femei, în jurul vârstei de 90 de ani, care prezenta traumatisme incompatibile cu viața.
Operațiunile pentru lichidarea și stingerea focarelor incendiului au durat cca 3 ore, la temperaturi de - 8°C și ninsoare abundentă, fiind necesară desfășurarea unui dispozitiv de stingere cu linii de furtun de peste 100m. De asemenea, s-a acționat pentru desfacerea elementelor de construcție în care ardeau focare mocnite.
Cauza probabilă a acestui incendiu a fost amplasarea lemnelor de foc pe soba de încălzire.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 23:11 - Alertă în Prahova: o cisternă cu GPL s-a răsturnat după ce a lovit un stâlp, pe DN1D
- 20:52 - Comercianții vor trebui să ofere mai multe informații clienților înainte de cumpărare
- 20:49 - Bilanț devastator în Orientul Mijlociu: mii de morți și peste 4,3 milioane de persoane strămutate de la începutul războiului
- 20:09 - Donald Trump revine cu ultimatumul dat Iranului: 48 de ore pentru un acord sau „vom dezlănțui iadul”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











