Polițiștii din Apahida au intervenit pentru aplanarea și luarea măsurilor legale, urmare unei stări conflictuale care s-a derulat pe o stradă din localitatea Sânnicoara, comuna Apahida.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că la data de 20 februarie, în jurul orei 17.00, patru bărbați cu vârste cuprinse între 19 și 27 de ani, din comuna Apahida, ar fi exercitat acte de violență asupra unui bărbat de 29 de ani.
În baza probatoriului administrat, la data de 22 februarie, aceștia au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetați sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburare a ordinii şi liniştii publice și lovire sau alte violenţe.
La activități au fost angrenați luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și jandarmi ai Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca.
Sursa: Realitatea de Cluj