Europarlamentarul Daniel Buda, președinte al PNL Cluj, îi solicită prim-ministrului Viorica Dăncilă să îi retragă din funcţii pe ministrul Sănătăţii şi pe cel al Fondurilor Europene, pentru că ar fi minţit în legătură cu finanţarea europeană pentru construirea spitalelor regionale de urgenţă.

Eurodeputatul a declarat într-o conferință de presă care a avut loc duminică, la Cluj, că ministrul Sănătății a mințit când a spus că solicitarea pentru finanțarea suplimentară cu fonduri europene a spitalelor regionale a fost refuzată de Comisia Europeană, pe fondul lipsei de bani, scrie ziuadecj.realitatea.net.

Punând cap la cap cele două declaraţii, a doamnei Sorina Pintea, care vine şi spune în 26 noiembrie, la Bistrița, că s-au făcut solicitări în 27 septembrie din partea Ministerului Sănătăţii către Comisia Europeană şi că li s-a comunicat că nu sunt bani pentru finanţarea suplimentară, eu cred că suntem în faţa unei minciuni inadmisibile la nivel guvernamental, drept pentru care îi solicit public doamnei Viorica Dăncilă să o demită de îndată pe doamna ministru Sorina Pintea, pe de o parte, şi pe de altă parte, s-o demită de îndată şi pe doamna Rovana Plumb, cea care este deţinătoarea portofoliului de absorbţie a fondurilor europene.

Mi se pare inadmisibil ca de la înălţimea funcţiei de ministru, de la înălţimea funcţiei guvernamentale, să vii şi să spui în spaţiul public că guvernul, ministerul a solicitat fonduri suplimentare la Comisia Europeană şi că această comisie îi spune că nu sunt fonduri suplimentare şi tu să nu depui măcar o simplă cerere către comisie”.

Daniel Buda a prezentat scrisoarea pe care a trimis-o în 3 decembrie 2018 comisarului european Corina Crețu, în care a solicitat informații despre cererea de finanțare suplimentară a spitalelor regionale.

„Vă rog, doamnă Comisar, să îmi comunicați dacă a existat o astfel de solicitare formulată de guvernul României, pentru ce sumă și din ce axă de finanțare”, a scris eurodeputatul în documentul menţionat.

Răspunsul Corinei Crețu, primit de Daniel Buda în 20 decembrie 2018, confirmă suspiciunea europarlamentarului: guvernul nu solicitase, în scris, suplimentarea fondurilor pentru construirea spitalelor regionale din Cluj, Iași și Craiova.

„Până în prezent, Comisia nu a primit nicio solicitare oficială pentru fonduri suplimentare în vederea construirii celor 3 spitale. De asemenea, Comisia nu a primit cererea pentru un „proiect major” pentru cele trei spitale și, a fortiori, nicio cerere de „fazare” a unui astfel de proiect, nici de examinare a posibilităților de divizare a investițiilor în etape”, se arată în scrisoarea de răspuns a comisarului european.

Daniel Buda solictă, de asemnea, ca guvernul să transfere proiectul spitalului regional de urgenţă către CJ Cluj: „Am o solicitare publică către Guvernul României şi anume de a lua toate măsurile necesare şi suficiente astfel încât să fie transferat acest proiect de la Ministerul Sănătăţii către Consiliul Judeţean Cluj, astfel încât acest proiect să poată fi început şi dus la finalizare”.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, pe 26 noiembrie 2018, la Bistriţa: “În ceea ce priveşte declaraţia comisarului european, că, dacă este nevoie de fonduri suplimentare acestea se vor acorda, daţi-mi voie să o contrazic: în 27 septembrie delegaţia Ministerului Sănătăţii condusă de Cristian Grasu, secretar de stat, se duce la Bruxelles tocmai pentru această chestiune şi i s-a spus nu, pe această axă de finanţare nu mai avem sume suplimentare. Noi am făcut aceste demersuri, prin urmare am luat decizia fazării ca să nu pierdem finanţarea”.

sursa: ziuadecj.realitatea.net.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here