Primul manager de spital din România care nu va mai permite personalului nevaccinat să lucreze în anumite secţii

Primul manager de spital din România care nu va mai permite personalului nevaccinat să lucreze în anumite secţii
"Le-am spus asistentelor că le detaşez şi aduc altele vaccinate"
Medicul Mihai Pandrea, managerul Spitalului Municipal Dej a anunțat că doar personalul vaccinat anti COVID-19 va mai lucra în anumite secții din spitalul pe care îl conduce.
”În două săptămâni a explodat numărul pacienților infectați. Astăzi, în acest moment, avem 23 de pacienți pe secția de COVID-19 și șase în terapie intensivă (…) De această dată dau decizie internă, urmează azi să o scriu, am anunțat pe toată lumea: nu voi mai accepta să se lucreze pe secția COVID și în punctele unde există contact cu COVID – Compartimentul de Primiri Urgențe (CPU), Terapia Intensivă, Radiologie, etc. – decât cu personal vaccinat.
Am transmis asistentelor – celor care nu sunt vaccinate – că, deși vor fi afectate la buzunar, nu voi ezita să le detașez. Le iau de acolo, le detașez, și duc altele care sunt vaccinate. Eu, ca și manager, consider în acest moment că pe acele secții și compartimente care lucrează cu pacienții COVID este obligatoriu ca personalul să fie vaccinat”, a declarat medicul Mihai Pandrea, managerul Spitalului Municipal Dej, în cadrul emisiunii ”Cu cărțile pe față” de la Radio FIR.
Acesta a mai precizat că procentul de vaccinare la spitalul dejean este de 83%, scrie dej24.ro.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 21:14 - „Trump vrea retragerea din NATO, dar legea îi stă în cale: reacții dure din partea Congresului și aliaților
- 18:39 - Acciza la motorină ar putea fi redusă până la 15%: decizia finală, așteptată până vineri
- 17:56 - Rețea de șoferi de TIR, destructurată în Italia: mii de litri de carburant furați și vânduți la negru
- 17:30 - Cum își menține Viktor Orbán avantajul electoral: mecanismele puterii în Ungaria
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











