Potrivit Consiliul Județean (CJ) Cluj, au fost finalizate lucrările de aşternere a primului strat de asfalt, cel de binder, pe drumul județean 108N (DJ 108C) Aghireş – limită cu județul Sălaj.

Lucrările de reabilitare și modernizarea acestui drum constau în intervenția pe toată lungimea acestui sector, în profunzimea drumului, începând de la fundație şi terminând cu așternerea a două straturi de asfalt, binder şi strat de uzură, cu inserție de material geocompozit antifisură.

Pe această porţiune vor mai fi realizate și acostamente, șanțuri, rigole și podețe, racordări cu drumurile laterale, accese la proprietăți, proiectul urmând să se încheie prin executarea lucrărilor de marcaje şi semnalizare rutieră.

Investiția vizează un sector în lungime de 2,8 kilometri, de la kilometrul 0+000 până la kilometrul 2+800, susţin reprezentanţii CJ Cluj.

 

 

 

 

 

Articolul precedentA fost stabilit traseul final al centurii Clujului
Articolul următorEdiţia a III-a a Festivalului Taragotul de Aur, un omagiu adus regretatului maestru Dumitru Fărcaș