Scandal între doi bărbați în Dej! Unul dintre ei a fost lovit intenționat cu mașina
Scandal între doi bărbați în Dej! Unul dintre ei a fost lovit intenționat cu mașina
Scandal în trafic
La data de 22 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au dispus reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 49 de ani, din comuna Mica, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere și părăsirea locului accidentului.
Cercetările au fost demarate în cursul aceleași zile, când, prin intermediul unui apel efectuat în jurul orei 18.00, la SNUAU 112, se reclama agresarea fizică a unui bărbat, pe raza municipiului Dej, pe fondul unor neînțelegeri în trafic.
În fapt, între doi participanți la trafic, bărbați de 39 și 49 de ani ar fi avut loc o stare conflictuală, cel din urmă manifestându-se agresiv verbal și fizic.
Ulterior acesta, în momentul punerii în mișcare a autoturismului în care se afla, l-ar fi acroșat pe bărbatul de 39 de ani, care se afla lângă autovehicul.
Au fost demarate activități în vederea depistării acestuia, fiind identificat de polițiștii Biroului de Investigații Criminale.
Cel în cauză urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Dej pentru dispunerea unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
- 18:25 - Urmărire ca-n filme în Gorj: copil de 14 ani la volan, încurajat de tată să fugă de poliție
- 17:44 - Victorie pentru Realitatea PLUS: Curtea de Apel București a decis să suspende decizia CNA prin care se ridică licența postului. Televiziunea Poporului NU se închide
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











