Germania a renunţat la serviciul militar obligatoriu în anul 2011.

Serviciul militar obligatoriu ar trebui să vizeze și femeile, în cazul în care acesta va fi reintrodus, astfel încât să fie „asigurată egalitatea”, conform unui general german, inspectorul general al forţelor armate germane.

În declaraţii pentru grupul media german RND care au fost publicate joi, Carsten Breuer, responsabilul militar cu gradul cel mai înalt din armata germană, a spus că serviciul militar obligatoriu, în prezent suspendat, se aplică numai în cazul bărbaţilor, dar că în opinia sa „ar trebui asigurată egalitatea”.

Pe de altă parte, introducerea de drepturi egale în acest caz necesită o dezbatere politică şi socială, a adăugat el.

„Serviciu militar selectiv” în Germania

Germania a renunţat la serviciul militar obligatoriu în anul 2011, deşi legea continuă să permită acest tip de recrutare în eventualitatea unui război sau a altor tensiuni.

Însă, războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, care continuă de mai bine de doi ani, a scos din nou în evidenţă deficienţele armatei Germaniei şi a provocat o dezbatere privind reintroducerea serviciului militar obligatoriu.

Ministrul german al Apărării, Boris Pistorius, a prezentat în iunie planuri pentru un nou model de serviciu militar menit să contribuie la completarea efectivelor armatei, potrivit Agerpres.

Oficialul german intenţionează să introducă înregistrarea obligatorie, prin care tinerii trebuie să-şi declare disponibilitatea de a efectua serviciul militar şi faptul că sunt capabili să-l îndeplinească. Femeile pot face şi ele acest lucru, dar pe bază de voluntariat.

Ministrul a descris ideea drept „serviciu militar selectiv”, menit să permită armatei să-i convoace numai pe cei „mai adecvaţi şi mai motivaţi” pentru instruire. Noul model prevede şase luni de serviciu militar de bază, cu o opţiune de serviciu suplimentar voluntar de până la 17 luni.

Carsten Breuer şi-a exprimat sprijinul pentru noul model de recrutare al lui Pistorius. El a spus că, dintr-o perspectivă militară, este necesară dezvoltarea capabilităţilor, mai ales în ceea ce priveşte planificarea NATO.

Înaltul responsabil militar a mai spus că Germania este un hub foarte important pentru alianţa occidentală şi că ţara are nevoie de peste 400.000 de militari temporari şi profesionişti sau rezervişti.

Pentru a satisface această necesitate, este nevoie de aproximativ 100.000 de rezervişti suplimentari, iar noul model de recrutare ar putea atinge acest obiectiv, potrivit lui Breuer. Însă, din punctul său de vedere, va fi nevoie şi de elemente de serviciu militar obligatoriu.

Articolul precedentCirculaţia pe Valea Oltului, închisă timp de peste o lună
Articolul următorAlegeri 2024: Coaliția de guvernare a stabilit datele pentru prezidențiale și parlamentare