Studenții Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca au câștigat premiul II, respectiv premiul special pentru cea mai aplicabilă strategie la Competiția internațională de studii de caz Solvers’ Cup organizată, în perioada 8-11 august 2019, la Budapesta.

Competițiea a avut două runde de rezolvare a unor studii de caz. În prima dintre ele, studenții au avut la dispoziție patru ore pentru a rezolva studiul de caz al companiei DHL, în timp ce în cadrul celei de-a doua runde, desfăşurată pe durata a zece ore, concurenții au avut sarcina de a dezvolta o strategie de expansiune și de atragere de fonduri pentru o organizație non-profit din Ungaria. Cele două runde au fost premiate separat de către organizatori. În prima rundă echipa clujeană a terminat pe locul patru, reușind în a doua rundă să urce pe treapta a doua a podiumului concursului, fiind surclasată doar de studenții britanici de la Imperial College London și câștigând în același timp și un premiu special oferit de compania Philip Morris pentru cea mai aplicabilă soluție.

Echipa UBB a fost formată din studenții Borsos András (Finanțe și bănci, anul II), Farkas-Hegyi Beatrix (Management, anul I), Szép Hunor (Finanțe și bănci, anul I) și Tiboldi Dorka (Informatică economică, anul I), pregătiţi de prof. univ. dr. Szász Levente, conf. univ. dr Györfy Lehel-Zoltán și lect. univ. dr. Rácz Béla-Gergely.

 

Articolul precedentVezi ultimele prețuri afișate pe pagina Centrului Agro Transilvania Cluj pentru produsele de la Piața din Dezmir
Articolul următorI-a ars casa de la o țigară uitată aprinsă