Tânăr clujean rănit într-un incendiu care i-a cuprins casa! A ajuns la spital cu multiple arsuri

Tânăr clujean rănit într-un incendiu care i-a cuprins casa! A ajuns la spital cu multiple arsuri
Acesta a reușit să se auto-evacueze din locuință
Intervenție pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit din localitatea Iara.
Două autospeciale intervin în aceste momente pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o casă particulară din localitatea Iara.
"Pompierii au fost alertați în jurul orei 09.00, iar la fața locului au găsit o casă construită pe două nivele, cuprinsă în totalitate de flăcări și un tânăr care necesita asistență medicală, ca urmare a unor arsuri suferite pe timpul incendiului. Acesta a reușit să se auto-evacueze din locuință înainte de sosirea pompierilor la locul evenimentului.
Tânărul a fost preluat de către un echipaj SAJ, care a fost alertat concomitent cu echipajele noastre, pentru a fi transportat de urgență la spital în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. La prima evaluare a fost găsit că tânărul suferise arsuri în diverse grade de gravitate, la nivelul membrelor și a corpului, era în stare de conștiență și era cooperant.
În aceste momente, încă se intervine pentru lichidarea tuturor focarelor, care ard mocnit, din casa distrusă în mare proporție și pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului", a transmis ISU Cluj.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 12:28 - Demascarea lui Becali, Alexandra Păcuraru face dezvăluirile momentului la Realitatea Plus - EXCLUSIV
- 11:48 - Coiful dacic furat de la un muzeu din Olanda ar fi fost recuperat - SURSE
- 10:42 - Rafila își apără deciziile ministeriale din perioada pandemiei: "România nu putea cumpăra încă 29 de milioane de doze de vaccin anti-Covid"
- 10:40 - Fumatul va fi interzis în totalitate pentru minori în România
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











