mineralia

Muzeul Etnografic al Transilvaniei este din nou gazda celei mai mari expoziții de cristale, pietre prețioase și semiprețioase, care se deschide vineri, 4 octombrie.

Expozanți din întreaga țară vor prezenta minerale brute în stare naturală, cristale perfecte cu cele mai diverse forme, agate, geode și eșantioane de coleție. Ediția din această toamnă va cuprinde obiecte decorative sculptate în calcedonie, jasp, malachit, lapis lazuli, aragonit sau jad. Iubitorii de pietre de acest fel vor putea achiziționa bijuterii create exclusiv din pietre fine, pietre de podoabă sau pietre prețioase, cum sunt: turcoazul, granatul, acvamarinul, turmalina, fluorina, tanzanitul, smaraldul, safirul sau rubinul. Oferta târgului va fi completată de coliere din chihlimbar, perle naturale sau coral.

„Vă așteptăm timp de 3 zile, în perioada 4-6 octombrie 2019, la sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei (Palatul Reduta, str. Memorandumului nr. 21), de miercuri până duminică, între orele 10-18 (ultima intrare ora 17)”, au transmis organizatorii evenimentului.

Articolul precedentAutobuze şcolare şi în Floreşti
Articolul următorPrimul centru din Transilvania de colectare a deșeurilor din echipamente electrice și electronice (DEE), deschis de către Ecotic, la Cluj