Un nou oraș se alătură călătoriei celui mai mare festival de film din România, după Sibiu, Târgu Mureș, Miercurea Ciuc și Chișinău. Astfel, în perioada 7 – 9 septembrie va fi organizată prima ediție TIFF Oradea.

Festivalul își propune să prezinte cu prioritate acele filme românești sau străine care vor avea lansarea pe ecrane în sezonul de toamnă, publicul orădean fiind astfel privilegiat cu vizionări în premieră a unor filme premiate sau succese de box-office. De asemenea, se vor prezenta proiecții de film cu acompaniament muzical live și cine-concerte în premieră în România. O selecție a celor mai bune titluri prezente la TIFF Cluj, proiecții în onoarea unor invitați speciali omagiați în Festival vor transforma Oradea, timp de 3 zile, în capitala filmului.

În primele două zile de festival orădenii se vor bucura de Proiecții de Gală în sala Teatrului Regina Maria, în timp ce în toate cele 3 zile programul îi va purta în cele mai îndrăgite spații din oraș pentru numeroase proiecții în aer liber sau indoor – Piața Unirii, Cetatea, Universitatea Partium sunt câteva dintre principalele locații în care TIFF Oradea se va desfășura.

„În ultimii ani echipa TIFF a lansat și dezvoltat tot mai multe evenimente culturale în întreaga țară, precum Festivalul de Muzică și Film din Alba Iulia sau Festivalul Internațional de Film Lună Plină de la Biertan. În egală măsură, ne-am propus să ducem brandul TIFF și în alte orașe unde există public iubitor de film. Din această perspectivă, Oradea este destinația ideală. Este un oraș-bijuterie cu o istorie fabuloasă, care are o importantă și vizibilă dezvoltare în ultimii ani. În plus, să nu uităm, a găzduit proiecții cinematografice încă din anul 1906. Orașul are un potențial foarte mare, atât cultural cât și turistic și sunt convins că a venit vremea ca mulți alți români să îl redescopere. Sperăm ca prin organizarea TIFF Oradea să contribuim din plin la acest obiectiv”, a declarat Tudor Giurgiu, Președintele Festivalului Internațional de Film Transilvania.

Astfel, programul TIFF Oradea va include avanpremiere cu filme românești și maghiare, lungmetraj și scurtmetraj, din producția anului 2018, care se vor difuza în prezența realizatorilor și a echipei.

Articolul precedentPrins beat la volan pe o stradă din Dej
Articolul următorCFR Cluj, eliminată din CL, dar continuă în Europa League