Tragedie în Cluj-Napoca! O tânără de 18 ani din Maramureş s-a aruncat de la etajul unui bloc
Medicii ajunşi la faţa locului nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
Tragedie în cartierul Zorilor din Cluj-Napoca unde o tânără de 18 ani din Maramureş s-a aruncat de la etajul unui bloc. Din păcate, medicii ajunşi la faţa locului nu au putut face nimic pentru a-i salva viaţa.
"La data de 6 septembrie, în jurul orei 16.15, polițiștii au fost sesizați, prin apel 122, cu privire la faptul că pe strada Observatorului din municipiul Cluj-Napoca, o persoană de sex feminin s-ar fi aruncat de la etajul unui bloc.
La fața locului s-a deplasat o echipă operativă din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, care a constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre o tânără de 18 ani, din județul Maramureș, pentru care medicii, din păcate, au pronunțat decesul.
Trupul femeii va fi transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cauzei decesului.
În cauză se efectuează verificări pentru stabilirea circumstanțelor în care s-a produs evenimentul, fiind deschis un dosar ce cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă", a transmis IPJ Cluj.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 11:53 - Noi scumpiri după Paște, cât vor plăti românii pentru alimente. BNR avertizează
- 11:43 - Sorin Grindeanu, mesaj de susținere după victoria lui Peter Magyar: „România și Ungaria sunt parteneri solizi pentru NATO și UE”
- 11:23 - Gigi Becali a rămas fără permis în noaptea de Paște
- 10:54 - Prognoza meteo pentru următoarele zile. Cum va fi vreme după Paști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











