Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) ocupă, pentru al treilea an consecutiv, primul loc în Metarankingul Universitar realizat de asociația Ad Astra a Cercetătorilor Români, clasament care stabileşte ierarhia universităţilor din România în funcţie de performanţele individuale din topurile internaţionale ale instituţiilor de învăţământ superior.

Metarankingul Universitar 2018 utilizează metodologia propusă de membrii High Level Experts Group numiţi în anul 2016 de ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării, având rolul de a reuni riguros, într-un sistem unitar, diversele sisteme de clasificare internațională a universităților (rankinguri), pentru a avea o imagine mai robustă și comprehensivă asupra performanței universitare.

Ne bucură această poziționare la interfața celor două Centenare pe care le sărbătorim la UBB: Centenarul Marii Unirii (2018) și Centenarul Universității Românești în UBB (2019). UBB are o tradiție veche, bine ancorată european/internațional: universitatea latină (secolele XVI(1581)-XVII), universitatea latină/germană (secolul XVIII), universitatea maghiară (secolul XIX) și universitatea românească (secolul XX – 1919). După Marea Unire, vechiul regat a investit cele mai bune resurse academice pe care le avea pentru a crea la Cluj o universitate românească a cărei menire era să se ridice la înălțimea tradiției universitare clujene.

Iată că astăzi UBB se manifestă ca o universitate reper pentru Transilvania și România, reprezentând cu cinste România în aria academică internațională, cu statutul de universitate internațională cu excelență în predare și cercetare (conform auditului internațional). Așadar, tradiția demarată din 1581 și investiția de acum 100 de ani au dat roade!”, a declarat prof. univ. dr. Daniel David, prorectorul UBB responsabil cu cercetarea, competitivitatea-excelența și publicațiile științifice.

Metarankingul Universitar a demarat în 2016, sub auspiciile Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, iar din 2017 se derulează sub auspiciile Asociației Ad-Astra a Cercetătorilor Români. Raportul complet cu privire la Metarankingul Universitar-2018 poate fi consultat la adresa: http://ad-astra.ro/2018/12/12/asociatia-ad-astra-anunta-finalizarea-exercitiului-national-de-metaranking-universitar-2018/?fbclid=IwAR0ndBVnWzScKPKIM0fjevZf_WMKrcITxrglvtru5qUwJQcfRWUTIGTBXtw

Articolul precedentProcurorii americani cer extrădarea clujeanului Vlad Nistor, fondatorul monedei virtuale Coinflux
Articolul următorProvocările Uniunii Europene vor fi dezbătute la conferința internațională Communicating EU, organizată de UBB