Comisia Europeană a aporobat marți o finanțare de peste 246 de milioane de euro pentru un tronson de 56,5 kilometri din autostrada Târgu Mureș-Ogra-Câmpia Turzii (A3), costul per kilometru fiind de 4,35 milioane de euro.

„Proiectul are în vedere construcţia unei porţiuni de 51,8 km de autostradă, cu două benzi pe sens de circulaţie, între oraşele sus-amintite, precum şi a unei secţiuni de 4,7 km în apropierea oraşului Târgu Mureş”, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene (CE).

Secţiunea de autostradă Târgu Mureş – Ogra – Câmpia Turzii va face parte din Coridorul 9 Paneuropean, Rin-Dunăre, care leagă Strasbourg de Constanţa. Proiectul urmează a fi finalizat până în luna octombrie 2019, iar finanţarea aprobată de  comisarul european Corina Creţu provine din Fondul de coeziune.

România beneficiază de o alocare de peste 22 de miliarde de euro în cadrul Politicii de Coeziune pentru perioada 2014-2020. Proiectele de infrastructură mare din domeniul transportului urmează a beneficia de 5,1 miliarde de euro.

Articolul precedentFOTO/ VIDEO| Peste 5000 de clujeni protestează față de de Noul Cod de Procedură penală
Articolul următorVIDEO | Un minor de 16 ani a violat o fetiță de doar 3 ani! Agresorul a fost prins de cetăţeni