Poliţiştii de investigaţii criminale din cadru IPJ Cluj au reţinut, pentru 24 de ore, un minor, în vârstă de 16 ani, bănuit de comiterea infracţiunii de viol, faptă prevăzută de Codul Penal.

Marți, 19 iunie, în jurul orei 18.00, Poliţia a fost sesizată de către un bărbat cu privire la faptul că fiica sa minoră, în vârstă de 3 ani, în timp ce dormea într-o locuinţă improvizată de pe strada Platanilor, din municipiul Cluj-Napoca, a fost violată de către un tânăr.

La faţa locului, s-au deplasat echipe de poliţişti, stabilind că cele se sesizate se confirmă. Minora a fost transportată de urgenţă la unitatea spitalicească pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Cel bănuit de comiterea faptei, un tânăr, în vârstă de 16 ani, a fugit de la locul faptei. Pentru depistarea acestuia, au fost mobilizaţi poliţişti din cadrul tuturor secţiilor de poliţie de pe raza municipiului Cluj-Napoca, poliţişti de acţiuni speciale, jandarmi, fiind sprijiniţi şi de cetăţeni.

În jurul orei 21:30, tânărul a fost găsit şi prins de cetăţeni, ulterior fiind preluat de către poliţişti şi condus la sediul unităţii de poliţie.

Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru comiterea infracţiunii de „viol”, faptă prevăzută de Codul Penal. Tânărul urmează a fi prezentat magistraţilor pentru dispunerea altor măsuri preventive.

video: BZC

Articolul precedentUE plătește 4,35 milioane euro pentru fiecare kilometru al autostrăzii A3
Articolul următorVIDEO| Protestatar clujean, amendat după ce i-a arătat degetul mijlociu lui Tăriceanu