Sunt continuate activitățile derulate de polițiștii din cadrul poliției municipiului Dej, alături de cei ai Serviciului Investigații Criminale, pentru depistarea unui bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Dej, plecat voluntar de la domiciliu la data de 11 noiembrie, 2014.

La momentul sesizării s-a stabilit că acesta ar fi comunicat intenția de a se deplasa în direcția municipiului Cluj-Napoca, în vederea obținerii unui loc de muncă, însă nu a revenit la domiciliu și nici nu și-a contactat niciun membru al familiei.

În baza acestei sesizări, polițiștii au desfășurat activități specifice pentru depistarea persoanei în cauză, verificări care continuă și în prezent.

DATELE BĂRBATULUI ȘI SEMNALMENTELE STABILITE LA MOMENTUL PLECĂRII

MOLDOVAN OVIDIU, în vârstă de 39 de ani, din municipiul Dej.

Înălțime aproximativă – 1,72 m, greutate 68-70 de kg, constituție atletică, păr șaten închis, ochii căprui, forma feței ovală, frunte lată, mustață și barbă.

Cu sprijinul unui expert criminalist din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Bihor, în urma analizării trăsăturilor bărbatului dispărut a fost elaborat un raport de îmbătrânire facială.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentCasă cuprinsă de flăcări în Jucu de Mijloc (FOTO)
Articolul următorPrognoza meteo 23 decembrie. Temperaturi peste normalul perioadei – maximele sar la 13 grade