Cercetătorii Universității Babeș-Bolyai au relizat în luna iulie un studiu care are în vedere evaluarea impactului pe care îl au festivalurile Untold și Electric Castle, atât asupra participanților, cât și asupra comunității.
Astfel, concluziile trase de conf. univ. dr Ovidiu Moisescu arată că, cel puțin din punct de vedere financiar, Untold are o rețetă mai eficientă.
Studiu se numește „Analiza experienţei festivaliere și a impactului localal Untold și Electric Castle în 2017” , iar populația asupra căreia s–a focalizat a fost reprezentată de persoane din România și din străinătate care au participat la oricare dintre festivalurile Untold sau Electric Castle (EC) în 2017, metoda de cercetare aplicată fiind sondajul pe bază de chestionar online (distribuit prin intermediul social media în perioada martie – mai 2018), eșantionul
investigat validat cuprinzând 1164 respondenți care au participat la Untold în 2017 și, respectiv, 867 respondenți care au participat la EC în 2017.
Astfel, potrivit studiului, Untold a generat în 2017 cheltuieli ale participanților cu cazarea între 18,8 și 25,6 milioane de lei, în timp ce EC a determinat în același an cheltuieli ale participanților cu acest tip de servicii cuprinse între 8,5 și 10,5 milioane lei. Untold a generat în 2017 cheltuieli ale participanților, altele decât cele cu biletul de intrare și cazarea, între 63,4 și 65,1 milioane de lei, în timp ce EC a determinat în același an cheltuieli omoloage între 29,8 și 30,4 milioane lei.
Impactul social perceput (asupra vieții de zi cu zi a comunității) al festivalurilor este însă favorabil taberei „electrice”.
„Deși, per ansamblu, acesta este perceput de către majoritatea participanților ca fiind ”mai mult pozitiv decât negativ” sau chiar ”în totalitate pozitiv”, au existat diferențieri între percepțiile privind cele două festivaluri. Astfel, percepția privind impactul social a fost mai puțin pozitivă în cazul Untold, comparativ cu cazul EC, lucru de altfel explicabil prin localizarea festivalului Untold în centrul municipiului Cluj-Napoca, ocupând un spațiu public foarte popular în rândul comunității, dar care în timpul festivalului a fost inaccesibil acesteia”, se arată în studiu.
În privința impactului ecologic perceput (asupra mediului), opinia generală scoate EC câștigător la acest capitol.. Comparativ cu celelalte două tipuri de efecte analizate, acesta este perceput în mai mare măsură ca fiind negativ, în cazul ambelor festivaluri, situație explicabilă prin faptul că ambele exploatează potențialul unor mari spații verzi pentru desfășurare. Totuși, percepția în cazul EC este mai puțin negativă. Acest fapt se datorează probabil implementării și promovării programelor etichetate ca ”Eco” (”Zero Waste”, ”Eco Ambassadors”, ”Eco Games” etc.) în cadrul EC.
Prețurile produselor comercializate în cadrul festivalurilor au fost percepute ca fiind ”mari” sau ”foarte mari” de către o parte mult mai mare dintre participanții Untold (74,65%), comparativ cu procentul participanților EC care au considerat prețurile produselor vândute la festival ca fiind ridicate (55,48%%).
„Aspectele în cazul cărora gradul de satisfacție a fost mai scăzut în cazul ambelor festivaluri s-au referit la curățenie și, respectiv, la oferta de mâncăruri și, mai ales, la oferta de băuturi. Totuși, situația se diferențiază de la un festival la altul, cele trei aspecte menționate anterior fiind semnificativ mai puțin satisfăcătoare în rândul participanților Untold comparativ cu cazul EC. Astfel, doar 62,3% dintre participanți au fost ”mulțumiți” sau ”foarte mulțumiți” de curățenia de la Untold, comparativ cu 74,6% dintre participanții EC. Discrepanțe similare în privința gradului de satisfacție au existat și în cazul ofertei de mâncăruri (63,5% vs 75,2%), respectiv băuturi (58,2% vs 72,8%)”, se mai arată în studiu.