Previziunile meteorologilor s-au adeverit şi astfel, o nouă furtună s-a abătut asupra Dejului sâmbătă seara.
Ploaia extrem de puternică a înfundat sistemul de canalizare de pe mai multe străzi, scrie Dejeanul.ro.
Pe strada Ecaterina Teodoroiu, capacele de canal au fost desprinse de apă, iar şoferii au circulat dificultate.
O situaţie mai aparte a fost pe strada Dobrogeanu Gherea. Aici, din cauza şuvoaielor de apă, circulaţia a fost blocată timp de mai multe minute. Apa a intrat şi în curţile şi magazinele care sunt sub nivelul şoselei.
Ca la fiecare ploaie, şi strada Cloşca a fost acoperită de apă din cauza sistemului de canalizare care s-a înfundat.
Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă anunţa că în Dej, pompierii au fost solicitaţi să intervină în patru locaţii pentru a degaja apă cu motopompele.