Problemele cu finalizarea lucrărilor la pista Aeroportului „Transilvania” din Târgu Mureș continuă, astfel că zborurile vor continua să fie rerutate la Cluj-Napoca până cel puțin la sfârșitul lunii iunie.

Lucrările de reparații la pista Aeroportului „Transilvania” costă autoritățile centrale peste 50 de milioane de lei, însă tot soiul de probleme catalogate drept neprevăzute au făcut ca termenul inițial, setat pentru primăvara  anului 2018, să fie depășit în mai multe rânduri. În consecință, companiile care operează la Târgu Mureș rerutează cursele la Cluj și transportă pasagerii cu autocare.

„Orice lucrare de construcţii sau de reabilitare, cu atât mai mult una care vizează un aeroport, prezintă elemente neprevăzute. Oricât de bine ar fi realizate studiile şi planurile, în momentul în care începi să sapi, nu se ştie peste ce dai. În timpul lucrărilor s-a descoperit o canalizare veche pentru apa pluvială. Atunci când apar astfel de elemente, proiectantul, constructorul şi echipa din CJ trebuie să găsească cele mai bune soluţii tehnice pentru remedierea acestora. Noi ne dorim ca lucrările de reabilitare să fie executate în cele mai bune condiţii tehnice (…) Unii spun că ar trebui să facem presiuni pentru reluarea lucrărilor. Desigur, am putea face acest lucru, dar atunci, nu am putea beneficia de garanţia lucrărilor. Pe noi ne interesează siguranţa oamenilor. Dacă vrem să facem o astfel de lucrare, vrem să fie fără cusur”, spunea la sfârșitul lunii ianuarie un reprezentant al instituției care administrează aeroportul.

Cinci zboruri Wizz Air sunt vizate de problema rerutărilor

Articolul precedentFOTO | Accident cu 5 victime la podul de la IRA! O maşină a căzut de pe pod
Articolul următorFOTO | „Cupa Ţinutului Someşan” la oină a strâns la Căşeiu 15 echipe din 11 judeţele ale ţării