Alcoolemie record la un şofer oprit în trafic în Cluj-Napoca

Alcoolemie record la un şofer oprit în trafic în Cluj-Napoca
Acesta a fost reţinut pentru 24 de ore
Polițiștii Biroului Rutier Cluj-Napoca au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față de un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Cluj-Napoca după ce a fost depistat conducând sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost interceptat în trafic la data de 29 octombrie, în jurul orei 23.45, de către un echipaj de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Cluj-Napoca în timp ce conducea autoturismul pe Calea Moților din municipiu, existând suspiciunea că acesta s-ar afla sub influența alcoolului.
Polițiștii au fost sprijiniți de către un echipaj din cadrul Biroului Rutier care au efectuat testarea acestuia cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat de 1,77 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice, necesare stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Îu baza probatoriului administrat pe numele bărbatului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind depus într-un Centru de Reținere și Arestare Preventivă.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:12 - PSD, vot în unanimitate pentru retragerea miniștrilor din Guvern. Ilie Bolojan are termen de 72 de ore pentru a demisiona
- 15:00 - „AccelerateEU”, strategia UE pentru energie: măsuri urgente și monitorizare strictă a combustibililor
- 14:36 - Alertă la Cernobîl: rachetele și dronele rusești trec tot mai aproape
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News














