Cadavrul unui bărbat dat dispărut la sfârşitul lunii iulie a fost găsit în apropierea malului lacului Beliș-Fântânele

Cadavrul unui bărbat dat dispărut la sfârşitul lunii iulie a fost găsit în apropierea malului lacului Beliș-Fântânele
A fost stabilită identitatea unui bărbat în vârstă de 53 de ani
În cursul dimineții, în jurul orei 10.40, a fost efectuat un apel către polițiști, fiind semnalat cadavrul unei persoane care se afla în apropierea malului lacului Beliș-Fântânele.
A fost stabilită identitatea unui bărbat în vârstă de 53 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
"Pentru localizarea acestuia, începând din data 31 iulie, au fost demarcate acțiuni de căutare, atât pe uscat cât și pe apă, de către efectivele Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, jandarmi montani și scafandri civili din cadrul Asociației SPS Cluj.
Verificările continua în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul acestuia, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpa", a transmis IPJ Cluj.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 10:53 - Premieră globală la București: Maestrul Nicolae Voiculeț lansează Orchestra Mondială a Păcii la Palatul Parlamentului
- 10:25 - Călin Georgescu: "Poporul plătește ca ei să îl îngenuncheze. Instanța conștiinței este superioară celei umane"
- 09:36 - Alexandra Păcuraru depune plângere penală împotriva lui Gigi Becali: „Aceste abuzuri, jigniri, umilințe, intimidări și amenințări trebuie să înceteze”
- 09:31 - Nava spaţială Orion a părăsit orbita Pământului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











