Actualitate· 3 min citire

Rafinărie în flăcări în Rusia, după un atac cu drone ucrainene la mare distanță de front

3 apr. 2026, 08:28
Actualizat: 3 apr. 2026, 08:28
Rafinărie în flăcări în Rusia / FOTO: X.com

Rafinărie în flăcări în Rusia / FOTO: X.com

Articol scris de Realitatea de Cluj
Sursă: realitatea.net

Un incendiu a izbucnit la o rafinărie petrolieră din Ufa, capitala Republicii Bașkortostan (Bașchiria) din Rusia, în urma unui atac cu drone în noaptea de miercuri spre joi.

AFP: Rusia nu a înregistrat niciun câştig teritorial în luna martie, o premieră în ultimii doi ani şi jumătate

Armata rusă nu a înregistrat niciun câştig teritorial în Ucraina în luna martie, o premieră din septembrie 2023, retrăgându-se chiar în unele locuri în faţa forţelor Kievului, potrivit analizei efectuate de AFP pe baza datelor Institutului pentru Studiul Războiului (ISW).

Armata rusă a încetinit înaintarea de la sfârşitul anului 2025 sub efectul contraofensivelor din sud-estul ţării, cucerind 123 km² în februarie, ceea ce constituie deja cea mai mică avansare din aprilie 2024.

Pe întregul front, în martie, forţele ucrainene au recucerit chiar 9 km². Această cifră exclude operaţiunile de infiltrare desfăşurate de forţele ruse dincolo de linia frontului, precum şi înaintările revendicate de partea rusă, dar care nu au fost nici confirmate, nici infirmate de ISW, care colaborează cu Critical Threats Project (o ramură a American Enterprise Institute sau AEI), un alt think tank american specializat în studierea conflictelor.

ISW atribuie această încetinire a armatei ruse din ultimele luni contraofensivelor ucrainene, dar şi „interdicţiei impuse Rusiei de a utiliza terminalele Starlink în Ucraina” şi „eforturilor Kremlinului de a restricţiona accesul la Telegram”. Această aplicaţie de mesagerie foarte populară în Rusia, inclusiv pe front, este aproape inutilizabilă în ultimele luni din cauza blocajelor impuse de autorităţi, în timp ce Moscova îşi încurajează activ cetăţenii să opteze pentru platforma Max, pe care puterea o promovează ca „mesagerie naţională”.

La fel ca în februarie, Rusia a cedat teren pe porţiunea sudică a liniei frontului, între regiunile Doneţk şi Dnipropetrovsk. În această zonă, Rusia a pătruns pentru prima dată în iunie 2025 şi ocupa peste 400 km² la sfârşitul lunii ianuarie. Această zonă de control s-a redus la 200 km² în februarie, apoi la 144 km² în martie.

Situaţia este însă nefavorabilă pentru Kiev mai la nord, în regiunea Doneţk, în direcţia celor două mari oraşe regionale, Kramatorsk şi Sloviansk. La est de acesta din urmă, trupele Kremlinului au avansat cu aproximativ 50 km² într-o lună.

UPDATE - Putin avertizează public Armenia în privința apropierii de Uniunea Europeană

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a transmis un „avertisment” public Armeniei în timpul vizitei premierului Nikol Pașinian la Moscova, pe 1 aprilie. Putin a declarat că Rusia privește „calm” discuțiile de la Erevan privind aprofundarea relațiilor cu Uniunea Europeană, însă a subliniat că o țară nu poate fi simultan membră a unei uniuni vamale cu UE și a Uniunii Economice Eurasiatice (UEE).

Liderul rus a insistat și asupra avantajelor economice oferite Armeniei de Moscova, afirmând că Rusia vinde gaz „substanțial mai ieftin” decât UE. Putin a adăugat că alegerea aparține Armeniei, însă compatibilitatea celor două direcții este „imposibilă”.

Declarațiile vin pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre Moscova și Erevan, după ce Armenia și-a suspendat participarea în Organizația Tratatului de S

UPDATE - Statul Major General: Rusia a pierdut 1.300.030 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022

Numărul include 1.300 de victime înregistrate în ultimele 24 de ore. Potrivit raportului, Rusia a mai pierdut 11.830 de tancuri, 24.334 de vehicule blindate de luptă, 86.773 de vehicule și cisterne de combustibil, 39.228 de sisteme de artilerie, 1.713 lansatoare multiple de rachete, 1.338 de sisteme de apărare antiaeriană, 435 de avioane, 350 de elicoptere, 213.393 de drone, 33 de nave și ambarcațiuni, precum și două submarine.

Statul Major al Ucrainei nu dezvăluie propriile pierderi din timpul invaziei pe scară largă, invocând secretul operațional.

UPDATE - Drone ucrainene ar fi lovit o rafinărie de petrol în orașul rus Ufa

Dronele ucrainene au atacat rafinăria în primele ore ale zilei de 2 aprilie, potrivit presei independente ruse, citate de Kyiv Independent.

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate