Economie

Alocațiile copiilor ar putea fi dublate

Deputații din Comisia de muncă au votat marți un amendament depus de social democratul Adrian Solomon, prin care alocațiile copiilor se vor dubla de la 150 de lei la 300 de lei. Legea urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaților care este for decizional.

Interzicerea cumulării pensiei cu salariul. În ce cazuri nu se aplică

Violeta Alexandru, ministrul Muncii, le-a prezentat membrilor Guvernului propunerile sale privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul în sistemul public. Excepţie vor face cei cu pensie mai mică decât salariul minim brut, aleșii locali și naționali, precum și judecătorii CCR.

Salariul minim, majorat de la 1 ianuarie! La cât ajunge netul

Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de guvern care majorerază

Euro, în scădere. Lira, la cel mai mare nivel din 2016

Miercuri, euro a scăzut la 4.7744 lei

VEŞTI BUNE! A fost publicat proiectul de lege privind majorarea salariului minim

Proiectul de lege privind majorarea salariului de bază minim brut pe țară de anul viitor a fost publicat miercuri de Ministerul Muncii.

Investiţie de 12,5 milioane de euro la Câmpia Turzii într-una dintre cele mai moderne...

Fabrica de panificație și patiserie pre-coaptă din Câmpia Turzii investește 12,5 milioane de euro într-o nouă linie de producție

O companie petrolieră finanțează școala de șoferi pentru tinerii din medii defavorizate

Compania petrolieră cu capital maghiar MOL România și Fundația Pentru Comunitate au lansat cea de-a 5-a ediție a programului „Permis pentru viitor”, prin care...

Creștere bună a exporturilor de mobilă românească

Exporturile de mobilă românească în Occident au crescut cu aproximativ 10 la sută, comparativ cu anul 2018. Principala piață de destinație a mobilei românești...

Finanțări private pentru start-up-uri tehnologice

GapMinder Venture Partners BV și TechAngels anunță primul parteneriat din România dintre un investitor instituțional și cei privați. În baza acestuia, GapMinder va participa...

Protest spontan al subcontractanților pe Autostrada A10. Lucrările oprite pe lotul doi al tronsonului...

Un protest spontan blochează pentru moment lucrările pe Autostrada A10, pe lotul 2, Sebeș Turda. Subcontractanții nu și-au primit banii pe facturile scadente și riscă să ajungă în incapacitate de plată.