Minorele care terorizează lumea pe stradă au mai făcut o victimă. De această dată, o tânără a fost bătută chiar într-o staţie de autobuz. Mai grav este faptul că nicio persoană prezentă nu a intervenit.

De asemenea, deşi cazul este cunoscut de mai bine de o lună, poliţiştii clujeni nu au luat măsuri eficiente pentru eliminarea acestui pericol.

“Acum aproape nici o lună, fetele din imagine “colecționau” bunurile altora pe strada Memorandumului din Cluj Napoca si nu numai.

Astăzi, la nici o lună după cele întâmplate, am fost târâtă pe jos de către fata din imagine, în jurul orei 18:00, în stația de autobus Regionala CFR.

Poliția nu poate să le facă nimic pe motiv că cele două nu pot răspunde din punct de vedere legal datorită vârstei. Rog persoanele care au mai avut probleme cu aceste două individe să mă contacteze pentru că doar împreună putem reuși să schimbăm ceva…sau cel puțin asa sper.” a declarat tânăra agresată în centrul Clujului.

Zeci de clujeni s-au plâns luna trecuta , pe Facebook, că au fost prădați de două hoațe adolescente chiar în centrul orașului.

“Cele două tinere sunt luate în evidența IPJ Cluj, însă nu pot răspunde penal până nu împlinesc vârsta de 14 ani. După vârsta de 14 ani, minorul este examinat psihologic pentru a se vedea dacă a avut discernământ când a comis fapta penală pentru care sunt cercetați. În cazul de față, cele două minore având sub 14 ani, măsura pe care am putut să o luăm a fost să înștiințăm DGASPC și să se ia măsura internării lor în centru. Însă, acestea având familie, a doua zi au venit după ele și fetele s-au întors pe stradă pentru că ele nu stau cu părinții. Rugăm cetățenii să nu își mai retragă plângerile după ce prejudiciul a fost recuperat. Din comoditate, mulți își retrag plângerile” a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Traian Morar, la momentul respectiv.

Articolul precedentUniversitatea Tehnică din Cluj organizează cursuri de IT | Cum te poţi înscrie
Articolul următorFOTO | Grav accident feroviar în judeţul Cluj! O persoană este încarcerată