Astăzi, 8 noiembrie magistrații Judecătoriei Turda au dispus măsura arestării preventive pentru 30 de zile față de un bărbat de 46 de ani, cercetat pentru infracțiunea de tâlhărie și un tânăr de 18 ani, cercetat pentru infracțiunea de furt calificat.

Din verificările efectuate, polițiștii Secției 9 Poliție Rurală Turda au constatat faptul că, persoana vătămată, respectiv un bărbat în vârstă de 52 de ani,în data de 6 noiembrie în jurul orelor 18.30, ar fi observat prezența neobișnuită a unor persoane în imobilul pe care îl are spre îngrijire, în localitateaIara.

În acest sens, cu sprijinul a două persoane ar fi intrat în imobil, unde aceștia au găsit lucrurile răvășite și prezența a doi bărbați, pe care i-au recunoscut. În acel moment, pentru a-și asigura scăparea, unul dintre ei l-a lovit pe bărbatul de 52 de ani, apoi au luat-o la fugă, sustrăgând un laptop în valoare de aproximativ 2.000 de lei.

Polițiștii au efectuat activități investigativ-operative, iar în scurt timp i-au depistat pe cei doi bănuiți, fiind vorba despre un tânăr în vârstă de 18 ani și un bărbat în vârstă de 46 de ani, ambii din comuna Iara.

La data de 7 noiembrie în baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, iar la data de 8 noiembrie a.c., magistrații Judecătoriei Turda au dispus pe numele acestora măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Sursa: Realitatea de Cluj

Articolul precedentMulți o consideră buruiană, dar vindecă unele din cele mai grave boli – TONIC minune pentru regenerarea organismului
Articolul următorCum încălzești locuința fără să consumi curent electric sau gaze. Soluții care nu te costă aproape nimic