La data de 4 martie, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Gherla au reținut un tânăr pentru conducerea unui vehicul fără permis.

Acesta a fost depistat de trei ori, în trafic, de către polițiști, conducând autovehicule, deși nu avea permis.

Conform cercetărilor efectuate, la data de 1 martie, cel în cauză, un tânăr de 19 ani, din Gherla, ar fi condus un autovehicul pe strada Romană, din Gherla, unde ar fi fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale.

De asemenea, în cursul anului 2018, tânărul a mai fost depistat de două ori în trafic, de către polițiști, în timp ce conducea autovehicule, deși nu avea permis de conducere.

Având în vedere probatoriul administrat, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore.

Articolul precedentClujul, promovat la cel mai important târg de turism din lume
Articolul următorVernisajul expoziției TRIGIMANARIUM