Moaştele Sfântului Anton de Padova au fost aduse, duminică, în catedrala episcopală „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca şi depuse pe un soclu special în faţa altarului, iar peste o sută de credincioşi trec prin faţa lor şi se închină, având posibilitatea de a scrie rugăciuni pe bileţele şi a le depune în interiorul soclului.

Acestea vor fi depuse la mormântul Sfântului Anton din Padova. Reprezentanţii Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla au declarat că au fost aduse două relicve ale Sfântului Anton de Padova, ambele fiind extrase din mormântul acestuia la 6 ianuarie 1981, când Altarul – Mormânt care păstrează trupul Sfântului a fost deschis.

„Papa Ioan Paul al II-lea a fost cel care a autorizat această deschidere în vederea recunoaşterii rămăşiţelor pământeşti ale Sfântului Anton. Recunoaşterea precedentă, petrecută în prezenţa Sfântului Bonaventura, a avut loc în anul 1263. După recunoaşterea din 1981, toate oasele Sfântului Anton au fost reaşezate în mormânt, cu excepţia unei anumite părţi din massa corporis, adică din masa musculară mumificată a trupului lui Anton de Padova, care a fost reţinută în afara sicriului pentru confecţionarea unor relicvarii ce sunt oferite venerării credincioşilor răspândiţi în lumea întreagă”, au explicat sursele citate.

La Cluj-Napoca au fost aduse un relicvariu solemn, sub forma unui bust aurit al Sfântului Anton, care ţine în mâna stângă Biblia, pe care este aşezat un ostensoriu ce conţine o parte însemnată din massa corporis, iar cel de-al doilea, mai mic, sub formă de ostensoriu, conţine o altă parte însemnată din massa corporis şi este folosit, de obicei, pentru binecuvântări şi pentru vizite la bolnavi sau în alte locuri.

Moaştele Sfântului Anton au fost aduse la Cluj-Napoca din Padova, Italia, locul în care s-a aflat acesta în ultima parte a vieţii sale, la propunerea Provinciei Franciscane “Sf. Iosif” a Fraţilor Minori Conventuali din România şi a redacţiei revistei „Mesagerul Sfântului Anton”, cu aprobarea Conferinţei Episcopilor Catolici din România.

Sfânta Liturghie de Constantin şi Elena

Luni, cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Constantin şi Elena, în prezenţa moaştelor Sfântului Anton, în catedrala episcopală clujeană se va celebra Sfânta Liturghie după care acestea vor fi duse în procesiune la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail” din Cluj-Napoca.

Sfântul Anton de Padova a fost numit de Papa Leon al XIII-lea „Sfântul lumii întregi”. Acesta s-a născut la 15 august 1195, la Lisabona, în Portugalia, în 1210 s-a călugărit în rândul augustinienilor, apoi, în 1220 l-a urmat pe Sfântul Francisc, devenind franciscan cu numele simplu de fratele Anton. A fost înzestrat cu harul predicării iar încă în timpul vieţii a mijlocit multe minuni celor aflaţi în nevoie, fiind cunoscut mai ales prin grija faţă de cei săraci şi nedreptăţiţi. Sfântul Anton a murit 13 iunie 1231 lângă Padova, în Italia, iar un an mai târziu Papa Grigore IX l-a proclamat sfânt.

După pelerinajul din România, relicvele Sfântului Anton de Padova vor fi duse în Austria, Italia, Spania, SUA, Canada, Anglia şi Australia.