Castelul de la Arcalia va fi reabilitat din fonduri europene

Castelul de la Arcalia va fi reabilitat din fonduri europene
Durata de implementare a proiectului este de 3 ani
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca își va moderniza infrastructura educațională de la Arcalia (județul Bistrița-Năsăud) printr-un proiect finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional (POR).
Proiectul vizează extinderea și îmbunătățirea infrastructurii de educație de la Arcalia, menită să deservească anual peste 600 de studenți, masteranzi și doctoranzi la standarde europene.
Primii beneficiari direcți ai modernizării bazei UBB de la Arcalia sunt studenții Facultății de Știința și Ingineria Mediului și cei ai Facultății de Biologie și Geologie, care își desfășoară aici practica interdisciplinară.
Proiectul - depus și finanțat în cadrul Axei prioritare pentru Creșterea relevanței învățământului terțiar universitar în relație cu piața forței de muncă și sectoarele economice competitive - vizează extinderea spațiilor de învățământ modernizate cu peste 840 mp, precum și amenajarea unui spațiu corespunzător pentru desfățurarea activităților didactice universitare preponderent practice. Până la finalul proiectului, acest spațiu va avea o capacitate de 313 locuri care pot fi utilizate concomitent.
Durata de implementare a proiectului este de 3 ani (mai 2020 – aprilie 2023), iar valoarea totală a acestuia se ridică la 12,35 milioane de lei, dintre care peste 12,22 milioane de lei sunt cheltuieli nerambursabile oferite prin Programul Operațional Regional.
Sursa: Realitatea de Cluj
Citește și:
- 21:47 - Tensiuni fără precedent: Trump discută retragerea din NATO și acuză Alianța că „a întors spatele americanilor”
- 20:32 - Gabriela Ruse, calificare spectaculoasă în sferturi la Linz! Când joacă Sorana Cîrstea pentru un loc în top 8
- 19:43 - Atac fără precedent: lideri israelieni îl acuză pe Trump că „a fugit” din conflict
- 19:02 - Tragedie în Craiova: o fetiță de 4 ani a murit după ce i s-a făcut rău într-o mașină, în parcarea unui mall
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











