Program româno-american de reformă administrativă la UBB Cluj

Program româno-american de reformă administrativă la UBB Cluj
Studenții români și americani sunt constituiți în echipe mixte de cercetare
Departamentul de Administraţie și Management Public din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării a UBB, desfăşoară în perioada 12-25 ianuarie 2020 un program inovativ de cercetare împreună cu University of Delaware, Biden School of Public Policy and Administration, Statele Unite ale Americii.
Studenții români și americani sunt constituiți în echipe mixte de cercetare care abordează teme de interes pentru administrațiile locale dintr-o perspectivă comparată. Echipele mixte de studenți au lucrat la stabilirea temelor de cercetare pe parcursul mai multor luni (octombrie-decembrie 2019), au participat la un curs online pe tema implicării universității în comunitate și în procesul de reformă administrativă iar pe perioada șederii în Cluj a studenților americani realizează interviuri și vizite pe teren în legătură cu temele alese. Programul este coordonat de prof. Arno Loessner și prof. David Karas (Univ. of Delaware) și prof. Călin Hințea (Univ. Babeș-Bolyai). Programul se află în acest an la cea de a patra ediție, fiind un real succes și un model de bună practică în ceea ce privește programele de schimb academic.
Temele pe care le abordează studenții sunt foarte variate și includ pregătirea pentru dezastre a firmelor și companiilor, programe de asistență pentru persoane vulnerabile pentru a face față dezastrelor și riscurilor naturale, depresia post-partum la femei și politici publice vizând sănătatea mintală a acestora, rolul doctorilor de familie în combaterea reticenței părinților față de vaccinare, delicvența juvenilă și dreptul minorilor închiși de a participa la programe educaționale etc.
Toate cercetările se desfășoară pe baza unei metodologii prestabilite și care a fost dezvoltată în cadrul programelor anterioare. Filozofia din spatele acestui program se bazează pe conceptul de ”engaged university”, concept care surprinde responsabilitatea universităților față de comunitățile în care operează precum și rolul acestora în furnizarea și transferul de bune practici.
Miercuri, 22 ianuarie 2020, începând cu ora 13.00, la sediul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, clădirea Topaz (str. Minerilor nr. 185), sala T1, va avea loc prezentarea rapoartelor de cercetare realizate de echipele de studenți americani și români.
Citește și:
- 13:19 - Zeci de familii, captive în propriile case după alunecările de teren
- 08:21 - CNAB: Traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor
- 07:32 - Atac cu drone și rachete asupra unei uzine strategice din Rusia
- 07:28 - „Reformele” lui Bolojan. Oamenii au ajuns să muncească doar pentru a-și plăti facturile
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News


_e32ebcad9a.webp)








