UBB Cluj este împotriva oricărui tip de intruziune politică sau ideologică asupra mediului academic

UBB Cluj este împotriva oricărui tip de intruziune politică sau ideologică asupra mediului academic
Reprezentanții UBB consideră un astfel de demers riscant pentru știință/mediul academic
Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca se pronunță împotriva oricărui tip de intruziune politică sau ideologică asupra științei/mediului academic.
„Am constatat cu stupefacție că într-un act legislativ adoptat de Parlamentul României – prin votul acordat în Senatul României pentru modificarea Legii Educației Naționale – se interzic în instituțiile de învățământ, deci și în universități, <<activitățile în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen, înțeleasă ca teoria sau opinia că genul este un concept diferit de sexul biologic și că cele două nu sunt întotdeauna aceleași>>. UBB este una din cele mai importante comunități academice din România, cu aproape 50.000 de membri, unindu-ne valori comune și respectându-ne diferențele, acolo unde apar. Dincolo de varietatea opțiunilor ideologice, din punctul nostru de vedere problema majoră în acest caz este că, prin formulările vagi ale legii, pe lângă punerea sub semnul întrebării a unor programe/cursuri/cercetări/specializări universitare deja existente, o teorie academică poate deveni interzisă prin lege! Dar o teorie academică se testează academic și supraviețuiește sau dispare în urma acestor teste derulate în condiții etice, nu altfel! Suntem încrezători că, în ceea ce privește varianta actuală a textului de lege, vorbim despre o scăpare care va fi corectată”, precizează conducerea UBB.
Reprezentanții UBB consideră un astfel de demers riscant pentru știință/mediul academic și cere forurilor competente să prevină crearea unui precedent nedorit pentru mediul academic și activitatea științifică.
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 15:08 - Prima reacție a Kievului după incidentul din Portul Constanța: drona era provenită din Ucraina
- 14:44 - Poziția Kremlinului după explozia din Portul Constanța. Ambasada Rusiei indică Ucraina ca drept responsabilă
- 07:56 - Aproape o jumătate de Românie este în diaspora. Copiii rămași acasă plătesc prețul exodului sărăciei. Documentar Realitatea PLUS
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News













