Tânără de 17 ani reţinută pentru 24 de ore: i-a minţit pe poliţişti că a fost drogată şi violată

Tânără de 17 ani reţinută pentru 24 de ore: i-a minţit pe poliţişti că a fost drogată şi violată
i-a minţit pe poliţişti că a fost drogată şi violată
Poliţiştii din Apahida au reţinut o tînără, în vârstă de 17 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare, pentru reclamarea unor aspecte false.
În fapt, la data de 15 februarie în jurul orei 12.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Politie Rurală Apahida au fost sesizați despre faptul că o tânără în vârstă de 17 ani, din comuna Cojocna, județul Cluj, a plecat în data de 14 februarie a.c., în jurul orei 21.00 de la adresa de domiciliu și nu s-a mai întors.
Polițiștii au desfășurat activități investigative în vederea depistării celei în cauză, iar în cursul aceleiași zile, în jurul orei 15.00, tânăra de 17 ani s-a întors acasă, aspecte sesizate de către reprezentanții legali ai acesteia.
Conform relatărilor celei în cauză, pe durata plecării de la domiciliu, aceasta s-ar fi aflat în municipiul Câmpia Turzii, alături de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiu, care ar fi întreținut raporturi sexuale cu aceasta împotriva voinței sale și ar fi determinat-o să consume substanțe interzise.
În urma celor relatate, polițiștii au demarat cercetările şi au fost efectuate investigaţii, iar din datele şi probele administrate în cauză, a rezultat presupunerea rezonabilă că cea în cauză ar fi reclamat în fals aspectele prezentate.
Față de tânăra de 17 ani s-a luat măsura reținerii pentru 24 ore, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare.
Citește și:
- 08:13 - Elevii din partea minorităților susțin proba de Limba și literatura maternă, în cadrul Simulării Evaluării Naționale
- 08:00 - Traian Băsescu avertizează populația: „Avem două războaie care se află la distanțe mici!”
- 07:58 - Guvernul caută variante pentru a stabiliza prețul la pompă
- 07:55 - Război în Orientul Mijlociu. Noapte de foc în regiune: rachetă interceptată la Doha, raiduri israeliene în sudul Libanului
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Cluj și pe Google News











