Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, scrie într-o postare publicat pe Facebook că organizatorii Electric Castle nu au dorit să găzduiască în perimetrul evenimentului un cort al inițiativei civice „Fără penali”, acuzându-i pe organizatori de ipocrizie, după ce l-au invitat în festival pe primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.
„Andi Vanca, organizatorul Electric Castle l-a scos din politică pe Emil Boc. Andi le-a interzis cetățenilor care susțin inițiativa civică „Fără Penali” să strângă semnături în perimetrul festivalului susținând că nu vrea să asocieze evenimentul cu politica. Aici intervine o mică problemă și anume, ipocrizia, organizatorii Electric Castle l-au invitat la festival pe primarul Clujului, Emil Boc, despre care știam ultima dată când ne-am întâlnit că este politician. Să ne înțelegem, nu am nicio problemă că a fost invitat domnul Boc și că acesta le-a împărtășit electricilor realizările si planurile pentru Cluj, însă, este foarte urât că aceeași organizatori, nu au permis unor voluntari să strângă semnături pentru o inițiativă civică sprijinită public de artiști ca Smiley sau actori de calibrul lui Victor Rebengiuc, de exemplu”, se arată în postare.
Emil Boc a fost prezent la Electric Castle sâmbătă și a avut și un discurs în cadrului unui eveniment organizat în jurul amiezii. El a venit însoțit de soția sa, scriitoarea Oana Boc și au petrecut mai multe ori prin festival.